Cum ar fi fost omenirea dacă India nu ar fi existat? Mai săracă spiritual şi mai puţin frumoasă. Cum am fi meditat fără prezenţa lui Ramana Maharshi? Cum am fi înţeles perfecţiunea fără Kamalatmika? Întrebările acestea ni le-am pus, eu şi Claudiu, într-un moment de minunare în faţa splendorilor spiritualităţii acestui ţinut. Dumnezeu şi câţiva buni prieteni au fost alături de noi în pelerinajul spre Inima Indiei.
Templul lui Kamala este plin de culoare şi forţă
Am început în Chennai. Oraş la prima vedere aglomerat şi neinteresant. Dar, la câţiva paşi depărtare de stradă, un templu închinat lui Kamalatmika, numită deseori aici Lakshmi, te cuprindea în farmecul unei expresivităţi plină de culoare, credinţă, putere. 
Am plecat de la Marea Neagră, ce are pentru noi semnificaţia unei porţi a infinitului, şi am ajuns în prima zi în India la un templu pe malul Oceanului, închinat zeiţei ce ocroteşte Şcoala noastră spirituală – Kamala! Nu am ştiut că vom ajunge acolo; şoferul unei riksha ne-a promis o vizită la trei locuri sfinte din oraş. Aşa am făcut primii paşi printr-un templu hindus. Bogat în statui, multe colorate, templul are coridoare ce te poartă pe la toate zeităţile ce sunt omagiate aici. Am întâlnit primii preoţi hinduşi – numiţi brahmani – ce ne-au dat cu seriozitate binecuvântarea lor, prin atingerea pe frunte. La ieşire era o tarabă unde se vindeau poze cu zeităţi, jucării, toate amestecate în culori vii. Am luat câteva daruri pentru cei dragi şi, chiar când să plec, o femeie şi-a împreunat mâinile în poziţia lor firească de salutare, rugăciune, iubire… şi mi-a spus simplu: „Happy for you, madame!”. I-am răspuns emoţionată la fel şi am plecat. După mai mulţi paşi am întors capul; privirea ei plină de bucurie şi iubire mă însoţea încă. Lacrimile mi-au încălzit ochii: Dumnezeu îmi dăduse atât de mult încă de la început: m-a dus la mare (în faţa mării L-am întâlnit prima dată, acum peste 30 de ani), apoi la templul lui Kamala, ocrotitoarea Centrului nostru de yoga, şi mi-a urat şi fericire prin sufletul acelei indience. Aşa am simţit că m-a primit Preabunul Dumnezeu în prima zi în India!
Fiecare zi este aici o sărbătoare a vieţii
Înainte de a intra în templu, am fost pe plaja din Chennai, cea mai mare plajă din India. Era plină de oameni bucuroşi, împodobiţi ca pentru o mare sărbătoare. Şoferul ne-a spus că este o zi de sărbătoare, ca un fel de zi a recoltei în România, dar ulterior am văzut că indienii umpleau plaja şi se jucau cu apa mării în fiecare zi.
Am ajuns în momente diferite pe această plajă şi de fiecare dată ne-a întâmpinat aceeaşi bucurie a vieţii, a celebrării vieţii. Aici, pe plajă, a fost primul contact cu spiritualitatea indiană. Ea este exprimată în viaţa de zi cu zi a oamenilor, nu este separată de zidurile unei clădiri sau instituţii. Pătrunde totul prin însăşi credinţa oamenilor ce este pretutindeni– pe stradă, în casă, în magazine, restaurante, temple, librării, pieţe… peste tot. În special în sudul ţării am fost impresionată de evidenţa devoţiunii acestor oameni.
Am fost primiţi de Sufletul mistic al Indiei
În faţa unui altar, am fost opriţi. Nu ni s-a permis să intrăm pentru că nu eram hinduşi. Am rămas acolo, la intrare, cu mâinile împreunate în gestul simplu al închinării. Şi, nu peste mult timp, preotul ne-a chemat şi ne-a dat binecuvântarea lui. Am simţit că a fost un gest ce a venit de dincolo de el, trecând peste bariera religiilor şi dogmelor. Eram primiţi în sufletul mistic al Indiei. În spatele preotului se oficia ritualul, cu o măreţie sobră şi abundenţă de lumânări, într-o incintă întunecoasă. 
O bogăţie incredibilă de flori împodobeşte templele. Şi în celelalte două temple pe care le-am văzut în acea zi, am găsit aceeaşi bucurie plină de devoţiune. Seara, am asistat la o defilare a altarelor mari purtate de credincioşi pe spatele lor. O vacă, cu coarnele pictate şi acoperită cu ornamente, a fost plimbată prin templu şi pe stradă pentru ca oameni să o poată atinge. Apusul Soarelui a conturat mai mult misterul acestei religii. Nu am rămas mai mult de o zi în Chennai. Ne grăbeam să ajungem la unul din cele mai importante obiective spirituale pentru noi: Arunachala, Muntele sfânt al lui Shiva, unde Ramana Maharshi a meditat ani de zile.
Tiruvannamalai – oraşul templului
Tiruvannamalai, oraşul de la poalele acestui munte, este concentrat în jurul unui mare templu consacrat lui Arunachawalar – Shiva în aspectul de zeu al luminii. Aici, altare pentru Shiva, Shakti, Ganesha se reunesc dând forţă sufletului indian. Templul este renumit ca un loc în care se produc vindecări miraculoase, dar şi transformări spirituale profunde. În spatele zidurilor înalte ale templului, o mare aglomeraţie de credincioşi îşi aduc ofrandele. 
Apoi, mulţi rămân acolo, aşezaţi direct pe jos, după obiceiul lor, vorbind între ei sau pur şi simplu rugându-se, bucurându-se, contemplând. Elefantul templului îi atinge cu trompa, ca un gest de binecuvântare, pe cei care-i pun în ea un bănuţ! La prima vedere, un occidental grăbit ar spune că e un dresaj simplu. Însă mie mi-a apărut ca fiind mult mai mult. Am simţit în elefantul acela atât de multă blândeţe… La un moment dat o femeie s-a dus cu un copilaş în braţe şi, deşi femeia a dat bănuţul, elefantul a mângâiat copilul.
Ramana Maharshi este mereu aproape
O încăpere specială din templu este plină cu pozele lui Ramana Maharshi. Acolo, el a rămas mult timp în meditaţie, ajutat fiind de un ascet care l-a hrănit şi îngrijit. S-a stabilit după o perioadă la peştera Virupaksha, numită aşa după numele unui mare yoghin ce a meditat acolo şi a fost înmormântat în ea. Toată zona oraşului Tiruvannamalai este impregnată de prezenţa lui Ramana Maharshi. Nu numai că este o prezenţă spirituală ce marchează evident viaţa tuturor celor de acolo, dar şi fizic îi vezi chipul peste tot. Şi în autobuze e poza lui. 
Am rămas cam 3 săptămâni în Tiruvannamalai şi, cu excepţia celor 7 zile în care s-a desfăşurat tabăra Hridaya de meditaţie a lui Claudiu, am fost şi am meditat zilnic în peştera lui Ramana. Ceea ce am trăit acolo ne-a confirmat intuiţiile, ne-a răspuns căutărilor. Calea Inimii Spirituale deschisă de Ramana este profundă, autentică şi încununează prin fericirea de dincolo de orice dualitate: fericirea existenţei pure. Revelaţiile din aceste meditaţii făcute în peştera lui Ramana ne-au luminat calea şi se vor concretiza în etapele pe care le vom parcurge mai departe în Yoga Inimii Spirituale. Unitatea, unicitatea, cuprinde totul. 
Legenda spune că pe acest munte Shiva s-a manifestat ca o coloană de foc. Arunachala înseamnă de fapt în sanscrită „munte de foc”, iar în tamilă tiruvannamalai înseamnă acelaşi lucru. O dată pe an se aprinde un mare foc pe vârful muntelui, ca un omagiu adus lui Shiva. Se consideră că, dacă Kailasha este reşedinţa lui Shiva şi Parvati, Arunachala e însuşi Shiva. De altfel, este considerat cel mai vechi templu natural din lume, munte sfânt, loc de pelerinaj. Credincioşii îl înconjoară chiar pe jos, unii prosternându-se la fiecare pas. Se spune că gândul la Arunachala îţi poate aduce eliberarea. Nu ştiu dacă există vreun om care să fi fost la Arunachala şi să nu fi simţit că viaţa întreagă i-a fost schimbată de acea experienţă.
Peştera lui Ramana
Aşa este numită de majoritatea oamenilor, deşi ea se numeşte Virupaksha. Nu este chiar în vârful muntelui şi urcarea până acolo era de fiecare dată o bucurie. 
Peştera nu este mare, cred că pot medita în ea cam 15 persoane. În mijloc este micul mormânt al yoghinului Virupaksha, mereu acoperit de flori. Am văzut mulţi oameni meditând acolo, atât occidentali, cât şi indieni. Odată ce intri, simţi că ai trecut într-o altă lume, într-o dimensiune sacră, în care chiar şi respiraţia este plină de sacralitate, iar gândurile nu se mai joacă în neştire, mintea se opreşte din agitaţie şi se dizolvă în tăcere. 
Nu mai vrei să pleci, nu mai vrei nimic pentru că trăieşti adânc în Inimă. Inima este Sinele, spunea Ramana. Am înconjurat muntele, cum este tradiţia, dar nu pe jos. Ne-am oprit însă la toate templele importante din jurul lui, inclusiv la cel de la care se văd cele cinci vârfuri ale lui. Fiecare vârf corespunde uneia din cele cinci tattve. Acolo sunt şi cinci Shivalinga mereu acoperite cu flori.
Advaita vedanta, o filozofie a vieţii în Tiruvannamalai 
Între 22-29 ianuarie, Claudiu a realizat o tabără Hridaya de meditaţie pentru revelarea Inimii Spirituale. Ea s-a desfăşurat într-un cadru inspirator, într-un ashram, sala-templu fiind plină de statui ale Marilor Puteri Cosmice, zei, yoghini. Am simţit din plin susţinerea Mamei India, încărcată de spiritualitate. Proprietarul ashramului şi al sălii era swami. La sfârşitul taberei a venit să ne spună tuturor ce mult apreciază ceea ce a făcut Claudiu, modul în care meditează, faptul că am făcut toţi mauna 7 zile. 
Şi guru-l lui a fost acolo arătându-şi aprecierea pentru ceea ce s-a făcut. Swami i-a dat lui Claudiu în final o ghirlandă de trandafiri roşii şi era bucuros că învăţătura lui Ramana se transmite prin el. În Tiruvannamalai, întreaga atmosferă este străbătută de fiorul advaitei. Sunt multe ashramuri şi şcoli de yoga ce expun această învăţătură. Atmosfera este în general liniştită, în special în zona în care sunt ashramurile. Se simte căutarea oamenilor, aspiraţia lor. Îi vezi fericiţi, liniştiţi, în căutarea spiritualităţii
. Indienii deseneză în faţa caselor, în fiecare dimineaţă o floare, sau o yantra. Oricât de săraci ar fi şi cât de mică le-ar fi coliba vezi acea floare în faţa uşii de la intrare. A doua zi se şterge şi se desenează alta. Iubire pentru frumos, ofrandă a credinţei, obicei străvechi… te impresioneză şi totodată te trimite să meditezi asupra unei noi lecţii de viaţă.
Ashramul lui Ramana
După moartea mamei sale, Ramana a coborât de pe munte şi discipolii lui au construit un ashram pentru el. Simplu la început, acesta este acum o mare aşezare, cu temple, camere de meditaţie, de mese, librărie, camere de locuit etc. 
Este şi o cameră mică în care a trăit Ramana ultimele ore din viaţa pământeană. Se spune că a închis ochii asigurându-i pe cei prezenţi acolo că nu pleacă nicăieri, că nu moare. Şi aşa este. Într-o sală mare este şi mormântul lui, denumit samadhi, care este înconjurat cu iubire de toţi cei ce vin acolo. Curtea este ca o grădină în care maimuţele şi păunii se plimbă nestingheriţi printre palmieri uriaşi. Poţi doar să intri şi să te aşezi jos, oriunde, pe o piatră sau pe scări şi meditaţia te cuprinde tăcut. Rămâi fericit în pacea ei, ca într-un centru al lumii din care nu mai ai unde să pleci. Acolo e doar… Ramana.
Lecţii spirituale în Tiruvannamalai
Am văzut mai mulţi oameni apreciaţi acolo ca fiind maeştrii advaita, dar cel care ne-a produs cea mai puternică impresie a fost Mooji. Prima oară l-am văzut la o întâlnire organizată cu alte două personalităţi de acolo. Totul se desfăşura pe terasa superioară a clădirii, unde eram cam 200 de oameni. Prezenţa lui Mooji transmitea armonie, pace, detaşare. Vorbea simplu şi direct despre adevăruri ce se simţeau a fi trăite, nu doar povestite. 
Am remarcat, de asemenea, la acea întâlnire cât de frumos vorbeau cei trei cu oamenii, cu mult respect şi consideraţie pentru toţi, cu umilinţă. Nu aveau aroganţa că ei ştiu totul şi ceilalţi nimic, nici că sunt cei mai mari maeştri, şi cu toate acestea, sau şi pentru toate acestea, mai bine spus, spiritualitatea se exprima pe un nivel foarte profund. Mă gândeam la colegii din România… Ce perspectivă era oferită aici! Ca un mic exemplu, nouă, celor veniţi acolo să învăţăm, ni s-a mulţumit „tuturor şi fiecăruia în parte” pentru prezenţă, fără să se aştepte din partea noastră omagiile sau recunoştinţa. Şi totul a curs firesc, spiritual, pur, fără interferenţa unor invidii, complexe, critici la adresa altora… O adevărată lecţie de pedagogie şi de spiritualitate.
Întâlnirea unor femei sfinte 
O femeie considerată acolo sfântă şi numită ShivaShakti aducea întreaga adunare a celor prezenţi în pace adâncă – shanti. Ea trăise peste 14 ani în tăcere, respectând mauna. De doi ani vorbea doar în situaţii speciale, rar. Avea darshan de două ori pe zi. Câte 20 de minute. Atât venea în mijlocul oamenilor ce o aşteptau în camera luminoasă, în postură de meditaţie. Nu rostea nici un cuvânt, dar spunea foarte multe prin prezenţa ei pură, diafană. Făcea paşi mici, parcă plutea. Îi privea pe cei prezenţi, pe fiecare în parte… în ochi; uneori făcea gesturi foarte discrete, abia vizibile, cu mâinile ţinute în dreptul pieptului său, ca şi cum ar fi adus prin aceasta centrare şi armonie în inima celui pe care îl privea. Alteori doar înclina un pic capul, ca într-un semn de diafană bucurie că iubirea a înflorit. Şi apoi pleca. Unora le curgeau lacrimi fericite pe faţă, alţi rămâneau cufundaţi în liniştea (shanti) Inimii. Şi ea pleca, lăsând în noi pace. Fără să spună nimic, fără să explice, fără agitaţie; prezenţă pură ce te făcea să te simţi în oceanul plin de pace al conştiinţei. 
O altă femeie, privită ca un miracol (pentru că uneori îi apărea pe frunte mantra sacră aum, ca o lumină), ne-a arătat cum este transa plină de fericire. Ea era împodobită cu flori, din care şi oferea jucăuş celor prezenţi. Ieşind din tiparul indian obişnuit, în care atingerea e permisă doar în intimitate, ea îi mângâia cu iubire pe cei care se apropiau de ea, se juca cu ei, trezind copilul pur din fiecare. Aş spune chiar că manifestarea ei era tantrică, dar într-un fel lipsit de orice încărcătură sexuală. Doar iubire.
Yoghinii simpli de zi cu zi 
Îi întâlneai pretutindeni. Unul din ei, de la care am avut ce învăţa, era un yoghin pe care, de multe ori, îl găseam meditând într-o grotă din apropierea peşterii lui Ramana. L-am fotografiat în meditaţie pentru că am fost impresionată de starea lui, dar apoi, când l-am întâlnit pe potecă, într-o altă zi, nu m-a lăsat să-l fotografiez. Asta spune multe, mai ales în India unde oamenii sunt ca nişte copii ce vor să li se facă poze, insistă chiar pentru asta… 
Şi de asemenea, sigur, cum să nu-l menţionez pe călugărul care avea grijă de peştera lui Ramana şi care împletea în fiecare zi ghirlande de flori pentru a împodobi mormântul lui Virupaksha? Ce model de umilinţă, bunătate, smerenie! Floare cu floare, mângâiată ca şi cum mângâierea se transmitea maestrului iubit… Acel om era mereu cu capul plecat, ca într-o continuă închinare. Seara ne aştepta până terminam meditaţia în peşteră, niciodată nu ne-a grăbit, nu ne-a spus de fapt nici un cuvânt. Dar l-am simţit atât de aproape…
Templele lui Arunachala
Natura ne înconjura mereu cu bucuria ei exprimată prin flori viu colorate sau maimuţe nostime ori serioase. Vaci cu viţei erau peste tot. Oamenii de acolo le tratau ca pe nişte prieteni, cu bunătate; chiar şi taurii erau blânzi. Aveai impresia că sunt vacile tuturor pe stradă, dar cu toate acestea doar stăpânii lor le mulgeau; tot în stradă. Am văzut într-o zi un viţel abia născut. Nici nu putea să meargă bine. A doua zi era în acelaşi loc, privind cu ochii lui calzi lumea bună în care se născuse. 
Claudiu şi prietenii noştri au urcat până pe vârful lui Arunachala pentru a medita acolo unde se spune că în stâncă au rămas chiar urmele paşilor lui Shiva. Perspectiva este copleşitoare. De jur împrejur se întind câmpii verzi – o bucurie a libertăţii unui spaţiu infinit. Chiar pe vârf, în locul unde se aprinde focul la sărbătoarea lui Shiva, totul era uns cu ghee, unt clarifiat – care este combustibilul acestui foc sacru. 
Am făcut şi înconjurul tradiţional al muntelui sfânt. În Marea noapte a lui Shiva, Mahashivaratri, pelerinii îl înconjoară făcând mătănii, metru cu metru, rostind mantre, dăruindu-şi fiecare respiraţie ce le aduce forţa să înainteze, lui Shiva. În jurul muntelui sunt multe temple, cel mai important (exceptându-l pe cel din Tiru) fiind considerat cel care este diametral opus faţă de templul mare din Tiruvannamalai. Am găsit şi un altul care m-a impresionat, care mi-a plăcut cel mai mult pentru că era atât de plin de viaţă. Oamenii se simţeau ca acasă între prieteni, se rugau, participau la slujbă, mâncau, se jucau, discutau… acolo, în templu, participând toţi la toate prin legătura care era între ei. Copiii se suiau nestingheriţi pe statui, iar caprele mâncau liniştite din ghirlandele de flori ce fuseseră oferite zeităţilor în curtea templului. Mai în spate, se oficia puja, iar ambianţa era intens spirituală. Nici o îngrădire, interdicţie… doar bucurie! 
Un alt templu important era cel în care erau cele cinci shivalinga corelate cu cele cinci tattve. De acolo se vedeau cele cinci vârfuri ale lui Arunachala. Un yoghin împodobit cu multe şiraguri de rudraksha ne-a explicat în puţine cuvinte semnificaţiile acelui loc sfânt. La porţile templelor, de fiecare dată, ne întâmpinau sadhu-şi, cerşetori, prefăcuţi sadhu-şi şi copii curioşi. Nu am întâlnit occidentali, doar indieni care se apropiau cu credinţă de fiecare templu. Din toate locurile pe care le-am văzut în India, zona lui Arunachala, cu peştera şi templele lui, cu ashramurile şi oamenii dornici de meditaţie – am simţit-o a fi cea mai plină de aspiraţia către transcendenţă. Chiar şi atât dacă ne-ar fi arătat Dumnezeu în India şi am fi fost foarte fericiţi. Dar… a fost mai mult.
Mamallapuram te uimeşte cu Templul Ţărmului
De la Tiruvannamalai am mers în două oraşe învecinate. Aici am trăit din plin forţa templelor indiene. Ea nu este legată de vreun zeu al lor… Nu. Este acea forţă a sacrului ce te pătrunde până în adâncurile sufletului şi pe care în puţine locuri o găseşti atât de frecvent ca în India. 
Mamallapuram este situat pe malul oceanului. Oraş primitor pentru turişti, este renumit şi pentru atelierele de sculptură. Totodată, aici se află cele mai importante temple cioplite dintr-o singură piatră şi basoreliefuri din India. Totuşi, ceea ce mi-a adus fiorul spiritualităţii aici a fost în primul rând Templul Ţărmului. Construit în secolul 7, are două altare pentru Shiva. Două shivalinga (simboluri ale lui Shiva) sunt astfel construite încât sunt luminate pe rând, la răsăritul şi la apusul soarelui. Astfel, primele şi ultimele raze ale zilei binecuvântează altarele. Un celebru basorelief vorbeşte despre asceza teribilă prin care Shiva a fost înduplecat să aducă Gangele pământ… şi despre alte legende ce cuprind, fiecare dintre ele, mesajul înţelepciunii ce vrea să se apropie până la dizolvare în pelerinul căutător.
Shiva revelat în Kanchipuram
Kanchipuram ne-a interesat nu pentru că este faimos pentru mătasea foarte fină, ci pentru că este considerat oraşul celor 1000 de temple. Nu am văzut chiar atât de multe… Dar cele cinci vizitate ne-au umplut sufletele. Kailasantha este cel mai vechi templu de aici (sec 7). Arhitectura dravidiană păstrează şi urmele culorilor folosite. Cred că era, pe vremuri, o splendoare de auriu ce te învăluia din toate părţile… Acum, doar sobrietatea sculpturilor şi a întregii ambianţe te făcea să îngenunchezi. 
Dar templul care mi-a adus cea mai mare emoţie mistică a fost Sri Ekambaranathar. 
Este consacrat lui Shiva, are un coridor (Aayiram Kaal Mandapam) cu o mie de stâlpi extraordinar sculptaţi, un turn de 57 metri, 1008 Shivalinga ce decorează pereţii interiori. Tot aici există şi un arbore despre care legenda spune că face 4 fructe diferite de mango ce reprezintă cele patru vede. El este păstrat de 3000 de ani prin reînnoirea lui. Privind acest templu începi să crezi că minunile există. Eka înseamnă unu, ambaram – copac mango; templul este numit chiar „Un copac mango” – Ekambaram. 
Pe coridoarele măreţe ale acestui templu am fost copleşită de apropierea de Shiva. 
Dar nu aşa cum a fost el prezentat sau explicat în cărţi. Este, pot să spun acum, diferit de ceea ce mulţi mi-au descris până acum. Şi cred că nu ai cum să-l înţelegi până nu ai o astfel de trăire într-un asemenea templu. M-am simţit în inima lui, impregnată de forţa întregului Univers, înlăcrimată de frumuseţea grandorii şi spiritualităţii sale. Bătăile tobelor şi sunetele trâmbiţelor care răsunau în coloanele şi pereţii templului amplificau şi mai mult trăirile. Au fost momente de transcendere, dar şi de cuprindere, iar sacrul şi-a dezvăluit lumina. Aceasta a fost cea mai înaltă revelaţie a pelerinajului în India.
Gangele cel sfânt – este sfânt!
A urmat întâlnirea cu Gangele la Rishikesh. Cât de frumoase sunt văile râurilor în România… şi totuşi Gangele a reuşit să mă uimească. Prima meditaţie pe care am făcut-o pe malul lui m-a făcut să înţeleg că este cu adevărat un râu sfânt. Nu că mi se spusese, nu că citisem. Aşa este şi simţi asta în fiecare celulă a fiinţei. Simţi că este el însuşi revărsarea graţiei care trece prin tine, care te umple până ce trăieşti explozia interioară a extazului.
Asceţi, pelerini, cerşetori
Ei sunt peste tot, nu numai în Rishikesh, dar parcă aici îi vezi mai de aproape. Pentru că vin la tine, se apropie cântând, sau bătând într-o tobă, sau rostind mantre, sau doar întinzând mâna pentru un bănuţ. În faţa hotelului în care am locuit pe malul Gangelui, era un sadhu pe o bancă. Mereu îl găseam acolo. Singur, privind, contemplând râul sfânt. Deja ne cunoşteam şi când îl vedeam mă simţeam acasă. Acasă şi în Inimă pentru că era un om pios. 
Unii dintre cei care par asceţi, nu sunt. Doar mimează ca să te păcălească să le dai ceva. Dar chiar dacă eşti înşelat de vreunul, păcatul este al lui; darul tău este pentru Dumnezeu. De aceea nu mi-am făcut mari griji pentru a depista cu siguranţă cine este ascet şi cine minte. Era prea puţin important asta pentru mine. Ceea ce era important şi adevărat era faptul că în India există sadhu-şi, există sfinţi rătăcitori prin lume, sau mai bine spus sfinţi călători. Pentru că nu se rătăcesc niciodată. Inima îi duce la locurile tradiţionale de pelerinaj, la templele sfinte, la tărâmurile legendelor lor în care ei cred şi cărora astfel le dau şi mai multă forţă. În India sunt miracole şi le simţi în cei din jur şi în tine însuţi. Acolo devii parcă alt om. Mai bun, mai credincios, mai atent cu natura, cu oamenii, cu animalele; iubeşti mai mult şi ţi se pare firesc să îi simţi pe cei din jur ca pe fraţii şi surorile tale. India însăşi este un miracol.
Există tradiţia în India ca, în a patra parte a vieţii, să părăseşti societatea şi să te consacri doar practicilor spirituale şi pelerinajului la locurile sfinte. 
Ştiam asta, dar nu credeam că mai există azi astfel de oameni. Dar există! Şi sunt foarte mulţi. Îi vezi mergând pe jos distanţe lungi, pe care noi le străbăteam cu maşina, cântând mantre şi însufleţind toate locurile pe lângă care trec cu iubirea lor. Ashramurile sunt pregătite să îi primească, au ore speciale în care îi hrănesc, au locuri pentru cazarea lor. Este o binecuvântare pentru ele dacă le vin pelerini la poartă. Claudiu a vorbit cu un bărbat care i-a spus: „La bătrâneţe plec în pelerinaj şi sper să mor într-un loc sfânt.”” Un alt indian, văzându-ne uimirea în faţa mulţimii pelerinilor din Rishikesh, ne-a zâmbit: „Acum sunt puţini. Sunt perioade ale anului în care umplu toate curţile ashramurilor, toate străzile; ca să poţi traversa pe pod Gangele acum îţi ia 3 minute; atunci ai nevoie de 40 de minute. Sunt mulţi, foarte mulţi!”
Rishikesh este oraşul yoghinilor
În Rishikesh am văzut multe ashramuri, şcoli pentru hinduşi, spitale cu profil ayurvedic, centre nenumărate de yoga. Sunt mulţi învăţători în domeniul yoga; aici este ca un oraş al yogăi. Nu se consumă carne şi alcool în nici un restaurant şi magazinele nu au produse din carne. De altfel, peste tot în India am văzut că există o predominanţă a vegetarienilor. 
Am fost la diferiţi învăţători, dar nu m-am apropiat sufleteşte de vreunul anume. Nici de Prem Baba, cel care a încântat pe mulţi dintre prietenii mei. La el atmosfera era deosebit de plăcută, era un grup de muzicieni foarte talentaţi care deschideau sufletele cu muzica lor. Aşa începea fiecare întâlnire acolo şi cred că ei aveau un mare rol în atragerea oamenilor alături de Prem Baba. El folosea nişte plante ce induceau stări de extaz şi oferea celor ce doreau să-i devină discipoli o iniţiere într-o mantră. Am vorbit cu un om care tocmai primise iniţierea şi era deosebit de fericit. I-o dăduse maestrul lui Prem Baba, Sri Hans Raj Maharajji. Este o cale bazată pe bhakti yoga. Dar eu nu aş fi rămas acolo. Semăna cu Osho, fără însă să aibă cultura acestuia; e adevărat că aducea multă fericire, dar am simţit că, într-un mod destul de subtil, dorea să creeze dependenţa de el.
Nilkantha – Templul lui Shiva cu gâtul albastru
Un alt loc tradiţional de pelerinaj este templul Nilkantha. 
E cutremurător să vezi sute, poate mii de oameni cântând mantre, strigându-l pe Shiva, mergând spre templu, urcând pe munte şi prosternându-se la fiecare pas pe o distanţă de mai mulţi kilometri. Aşezat într-un mic sătuc de munte, templul nu este mare, dar e considerat unul din cele mai importante locuri sacre consacrate lui Shiva. Din apropierea lui se văd vârfurile îndepărtate ale Himalayei. Multe lanţuri muntoase te despart însă de culmile înzăpezite. Aceasta nu micşorează cu nimic frumuseţea locului; te face însă să te simţi ca într-un centru ocrotit de măreţiile din jur. Aici pelerinii aduc apă din Gange şi alte ofrande din care bineînţeles nu lipsesc florile. Un mic bazar înconjoară templul. Oamenii dorm pe jos, obosiţi de drum, sau doar se odihnesc trăind bucuria reuşitei de a fi la templu. Este un motiv pentru care ei aduc apă din Gange, care te înduioşează: Shiva a băut otrava lumii, salvând-o astfel de la pieire şi gâtul (kantha) i s-a făcut albastru (nila); oamenii aduc aici la templu apă sfântă pentru a o bea Shiva şi astfel să fie alinat după ce a înghiţit otrava. 
Ca o recunoştinţă şi grijă pentru cel care i-a salvat! Construcţia nu are frumuseţea şi nici grandoarea templelor din Kanchipuram. Dar aici nu asta contează. Putea să fie şi doar o piatră lângă care Shiva a fost invocat; câmpul energetic şi spiritual este foarte puternic. Se trece printr-un coridor îngust de pereţii căruia sunt agăţate panglici colorate ce vorbesc, fiecare din ele, de câte o dorinţă sau rugăciune adresată lui Shiva. Pleci apoi, binecuvântat de preoţi şi fascinat de frumuseţea locului. Nici coborârea nu e uşoară şi continui să te minunezi de credinţa celor ce vin tocmai din vale făcând mătănii la fiecare pas. 
Am văzut oameni de toate vârstele, copii mici purtaţi în braţe de părinţii şi ei tineri şi cu lacrimi în ochi, vârstnici ce te fac să te întrebi cum e cu putinţă ca un om ce abia merge de greutatea anilor să ajungă totuşi la templul din inima munţilor… şi îţi răspunzi prin tăcere plină de respect: doar credinţa şi iubirea l-a purtat… 
Şi astfel te întorci, printre maimuţe jucăuşe, oameni credincioşi, bătrâni ce privesc doar în sus, către munte sau către Shiva, comercianţi, îmblânzitori de şerpi, copii îmbrăcaţi si pictaţi precum Shiva, junglă proaspătă plină de viaţă… te întorci în Rishikesh. Acum, ashramurile de aici par ca nişte grădiniţe pentru copiii ce îşi încep viaţa spirituală. De acolo de sus, templul priveşte şi mângâie strădaniile lor. Meditaţia pe care am făcut-o după ieşirea din templu a transpus întreaga experienţă în limbajul adânc al Inimii.
Workshop la Rishikesh
Pentru trei zile, Claudiu a avut la Rishikesh o retragere Hridaya pentru revelarea Inimii Spirituale. La ea au participat oameni care îl cunoşteau de la retragerile pe care le-a ţinut în Tailanda, dar şi alţii ce veniseră pentru prima oară în oraşul yogăi pentru meditaţie. Trebuie să recunosc că este emoţionant să meditezi acolo, ştiind că eşti înconjurat de atâţia alţi yoghini, sadhu şi asceţi. Acolo, fiecare îşi alege locul unde vrea să înveţe yoga, fie după propria intuiţie, fie sfătuit de prieteni unde să meargă. 
De exemplu, şi eu am mers şi am făcut hatha yoga cu un indian, pentru că alţi prieteni îl apreciau. Şi aveau de ce. Practica asane foarte energic, declanşând multă energie, controlând bine întreaga sală, acordând asistenţă începătorilor, iar relaxarea finală a fost foarte bună, ca o meditaţie ghidată. Am discutat cu el şi am schimbat idei despre corelarea asanelor cu centrii de forţă, despre concentrare şi importanţa ei în yoga, despre scopul înalt al yogăi. Doar cine nu-i cunoaşte pe indieni poate spune că ei nu mai ştiu acum să mediteze, sau să facă asane pe centri, sau să fie conştienţi de ceea ce urmăresc prin practica lor. Avem cu toţii enorm de învăţat de la ei. Începând cu apropierea plină de devoţiune de Dumnezeu şi continuând cu trăirea armoniei cu viaţa, natura, animalele, oamenii şi cu practica metodelor înalte ale meditaţiei.
Sivananda pe malul Gangelui
Valea Gangelui este foarte frumoasă şi spun aşa pentru că oricum nu pot găsi cuvintele potrivite pentru a o descrie. Am găsit, de exemplu, un ashram izolat acolo, unde era un singur om (american) ce avea grijă de el în perioadele dintre două activităţi. Te simţeai îmbrăţişat de pădure, munţi şi mângâiat de ape în acelaşi timp… Departe de oraş, loc foarte bun pentru meditaţie. Ne-am şi gândit că poate, la anul, să facem acolo o tabără Hridaya. 
Dar ashramul care nu se poate să nu te cheme cel mai mult este cel unde a trăit Sivananda. Acolo sunt păstrate caietele lui cu însemnări, hainele, obiectele simple pe care le-a folosit. Toată locuinţa este modestă, având doar 3 camere mici şi o sală pentru întâlniri. Clădirea e pe malul Gangelui. Am meditat în camera lui şi am simţit că abia atunci, în acea dimineaţă, Sivananda mi-a arătat cât de mult a realizat el spiritual. Citisem ce a scris el, sau alţii despre el, am practicat yoga aşa cum a structurat-o el, dar acea meditaţie mi-a vorbit cel mai mult despre maestrul Sivananda. Am plecat de acolo cu el în suflet, conştientă că tehnicile lui pe care le voi transmite altora vor fi de acum înainte mult mai încărcate de forţa sa spirituală pe care am primit-o atunci.
Acolo unde nectarul lui Vishnu a sărutat pământul
Următorul oraş sfânt al pelerinajului – Haridwar (numele lui înseamnă Poarta spre Dumnezeu), este situat pe malul Gangelui, acolo unde apele se liniştesc după ieşirea din munţi. Aici, spune legenda, este locul numit Hari-ki-Pairi (Urmele lui Dumnezeu) unde, la crearea lumii, Vishnu a scăpat o picătură de nectar şi a lăsat urmele paşilor săi. Există credinţa că, dacă faci acolo baie în Gange, eşti purificat de toate greşelile. În fiecare seară, la apus, sute de pelerini se adună pe malul apei pentru un ritual de adorare a râului. Nenumărate lumânări plutitoare aranjate în coşuleţe de frunze şi flori sunt oferite Gangelui.
Haridwar este unul din cele patru oraşe sfinte unde se desfăşoară kumbha mela, mareasărbătoare a yoghinilor de pretutindeni. Atunci, din munţii Himalaya şi din întreaga Indie, se adună sadhusi, yoghini, asceţi, oameni ce practică sadhana în izolare şi ies în lume doar pentru aceste sărbători . O măreaţă celebrare a spiritualităţii la care, în anul 2001, au participat 60 milioane de oameni. Corturi nenumărate umplu locurile de lângă Gange, şcolile de yoga se mută aici pentru o sărbătoare a primăverii spirituale, a purităţii şi a ascezei. Pentru că aceasta e închinată şi lui Gauri, zeiţa purităţii şi ascezei.
Scufundarea în Gange este purificatoare
Haridwar ne-a întâmpinat cu străzi aglomerate şi mulţimi de oameni ce mergeau grăbit spre Gange purtând pe umeri altare închinate lui Shiva. Marea sărbătoare anuală mahashivaratri urma să fie peste câteva zile. Mulţi, foarte mulţi oameni intrau în apa sfântă a Gangelui. Abia am găsit un loc unde să putem face şi noi baia rituală. Şi, deşi m-am gândit că e doar un gest simbolic (aşa gândeam eu până atunci), apa mi-a luminat lăuntric tot corpul. Şi de asemenea am simţit ca şi cum o mare greutate mi se luase de pe umeri. Cred şi eu acum că apa Gangelui purifică. Şi aici grupuri mari de bărbaţi spuneau mantre de invocare a lui Shiva, creând o atmosferă de sanctuar, cu toate că era o atât de mare aglomeraţie. De fapt, India îţi oferă o mare lecţie şi în această privinţă. Nu contează dacă eşti într-un templu sau în piaţă, în linişte sau într-un loc aglomerat… Indienii ştiu să îşi trăiască la fel de adânc credinţa sau rugăciunile peste tot.
Credinţa oamenilor aduce aproape de ei Puterile Cosmice
Cele zece Mari Puteri cosmice sunt foarte cunoscute şi oamenilor de rând în India. În Haridwar, de exemplu, templul lor este foarte popular. Este împodobit cu picturile lor, cu yantrele specifice, iar de pe tavan guvernează o yantră a lui Shiva. Aici am asistat la o puja (ritual de adorare) făcută de o tânără familie. E impropriu să spui că asişti, pentru că şi dacă ţi-ai propune doar atât, nu reuşeşti să rămâi separat de magia ritualului. Te atrage, te pătrunde cu energii intense… Puja, într-un templu din India sau la marginea drumului, oficiată de preoţi asceţi sau de oameni obişnuiţi, este întotdeauna sacră.
Mama fericită a Indiei – Ma Ananda
Tot la Haridwar este îngropat trupul lui Ma Ananda Moyi. Şi aici, vizita la mormântul ei, numit samadhi, transformat într-un templu, nu a fost o simplă vizită. Am rămas acolo mai mult timp în meditaţie, şi am mai primit un dar. Pe tot timpul meditaţiei, un bărbat şi o femeie au cântat mantre cu o măiestrie parcă dintr-o altă lume. Veniseră şi ei la Ma, şi acela era modul în care îşi arătau iubirea. Albă, pură, clădirea însăşi cheamă spre spiritualitate. În sala rotundă pe pereţi sunt zugrăvite imagini din viaţa ei duioasă. Au mai fost, de asemenea, şi alte temple care ne-au îmbogăţit sufletul în acel oraş. Sunt şi multe ashramuri, dar e nevoie de mult mai mult timp pentru a cuprinde tot.
Suferinţa
O călătorie în India nu e uşoară. Am spus în această relatare doar despre experienţele fericite, dar au fost şi situaţii mai puţin dorite. De exemplu, impactul pe care vederea sărăciei l-a avut asupra mea… Este imposibil să îţi imaginezi că poate să existe o asemenea sărăcie! Dar, pe de altă parte, am putut intui potenţialul spiritual, forţa renunţării pe care o dă o astfel de viaţă la limita subzistentei, nevoia stringentă de a căuta în Inimă adevărata fericire, în pofida suferinţelor acestei lumi. Fără să fi văzut India nu poţi înţelege cu adevărat semnificaţia şi iminenţa celor Patru Nobile Adevăruri ale lui Buddha legate toate de o singură idee: suferinţa.
Prietenia ne-a mai deschis o poartă importantă a Indiei
În acest pelerinaj, am avut şansa de a fi împreună cu oameni care au străbătut orientul în lung şi în lat în căutarea celor mai importante locuri spirituale şi a maeştrilor autentici. De aceea ei ne-au ajutat să alegem, din ceea ce India oferă, lucrurile cele mai valoroase pe care ei le cunoscuseră. De exemplu, unul din prietenii noştri a avut maeştri budişti, tantrici, zen, a fost profesor în şcoala lui Sivananda, a făcut retrageri budiste, a crescut în familie de yoghini. A fost şi la MISA, dar a plecat spunând că a simţit că nu s-a putut apropia sufleteşte de conducătorul ei şi unele lucruri nu i s-au părut corecte. Nu înseamnă că prietenul nostru e un inconsecvent. Se ştie foarte sigur că mulţi mari yoghini au avut zeci de maeştri. Am spus toate acestea pentru că doar cu ajutorul acestor prieteni am putut să nu rătăcim prin India. Este o ţară foarte mare şi ai nevoie de cineva care a mai fost cel puţin o dată, să fie cu tine. În partea finală a pelerinajului nostru am ajuns la maestrul tantric al acestui prieten al nostru, cel care fusese profesor în şcoala lui Sivananda. Aici am văzut împlinirea unei tradiţii care mie îmi e foarte dragă – cea a adorării Marilor Puteri Cosmice. Acel învăţător, Rajkumar este numele lui, avea în casa lui un templu făcut de el, închinat Mamei divine. În fiecare zi ea era omagiată acolo. Fără excepţie, el şi sora lui spirituală îşi începeau ziua închinându-se în templu. Fără excepţie, seara participau la micul ritual ce era împlinit de o fată special aleasă pentru această simplă puja.
Rajkumar – un învăţător tantric
Nu vreau să spun nimic despre nivelul lui spiritual, dar cert este că am întâlnit un om sincer, cu o privire de copil fericit, cald, atent cu toţi, un om care a făcut 35 de ani de sadhana tantrică autentică. Deşi a practicat şi tantrismul sexual şi continuă să dea iniţieri în mantra lui Kamadeva ori „cele 64 de yoghini”, el este în abstinenţă de peste 20 de ani. Mai mult decât atât, nu atinge femeile, decât pe frunte, la iniţieri. 
El consideră, pur şi simplu, că elementele legate de corpul fizic şi interacţiunea sexuală ajung să fie transcense atunci când atingi un grad mai profund de subtilitate în perceperea energiilor şi la o reală maturitate spirituală. A făcut meditaţii pentru lungi perioade de timp cu toate Puterile Cosmice şi cu multe aspecte ale divinităţii. De exemplu, timp de 2 ani, în fiecare noapte, a făcut 12 ore meditaţie cu Shiva într-un templu foarte important – templul Adasa din apropierea satului său. Din ceea ce am văzut, în mai multe situaţii concrete, are capacitatea de a depista probleme de sănătate şi perturbări energetice printr-o formă de clarviziune pe care o are.
Deşi nu are o pregătire tehnică academică, are brevetate mai multe invenţii (de exemplu una legată de supraconductivitate şi alta legată de energia nucleară) şi consideră că poate să-şi ajute cu acestea ţara. Toate acestea, susţine el, i-au fost revelate în subtil de maestrul său, Swami Bhairavananda.
Viaţa alături de o familie indiană
Am locuit toţi la el în casă o perioadă de timp. Atmosfera e foarte caldă, plină de afectivitate. El este grijuliu cu oaspeţii, face curat după ei, se interesează să nu le lipsească nimic. Sora lui spirituală este la fel. Şi ea a practicat sadhana în izolare, ca şi el, ani de zile. De fapt ei s-au sprijinit reciproc de-a lungul timpului. Ei i se spune în casă Ma ( MAMA). Şi se purta ca o mamă cu toţi cei din casă. A cusut pantalonii unuia dintre noi, iar la masă servea ea întotdeauna şi nu mânca până nu eram noi, toţi ceilalţi, sătuli. 
Avea grijă de fiecare, să îi umple farfuria de câte ori avea nevoie. Trona ca o zeiţă în timpul mesei, în mijlocul nostru. Se mânca pe jos, după obiceiul indian. Acolo, în casă, era o mare intimitate între toţi. Nu se izolau, nu se simţeau niciodată deranjaţi de prezenţa celorlalţi, fiecare îşi trăia viaţa alături de toţi, şi împreună cu toţi.
O viaţă plină de iniţieri
Rajkumar şi Ma cunoşteau mantre complexe, sadhane specifice pentru fiecare Mare Putere cosmică şi toate aspectele lor (de exemplu, pentru Durga ofereau iniţierea în 9 aspecte). Foloseau diferite procedee tantrice, cum ar fi scrierea mantrelor pe corp, purificări cu plante puse pe întreg corpul, treziri ale lui Kundalini prin folosirea unor bandaje cu gheaţă şi câteva plante puse pe muladhara etc. Au făcut foarte multe tipuri de sadhana, în care, de exemplu, numai Shiva sadhana, practica tantrică de adorare a lui Shiva, are 1024 de forme. 
Au avut 67 de maeştri, dar cel mai important pentru ei, cel principal, a fost Swami Bhairavananda, maestru tantric care le-a indicat el însuşi să se ducă şi la alţi maeştri pentru a aprofunda tantra shastra – cunoaşterea tantrei. Astfel, ei continuă o linie autentică de iniţiere. Unul din discipolii mai vechi ai lui Rajkumar este medic. El ne-a spus cu multă seriozitate: “Scopul nostru este să răspândim tantra shastra.” Tantra practicată şi predată de ei este „de mâna dreaptă”, adică nu include actul sexual. Se bazează în principal pe mantre, yantre, folosirea plantelor, a tatvelor, dinamizarea centrilor de forţă, purificarea corpurilor subtile.
În Inima Indiei
Am mers de Mahashivaratri la templul Adasa din apropiere, care este considerat unul din centrele de putere spirituală din India. Am făcut acolo, împreună cu el, o meditaţie de 5 ore, cu două pauze. Acel loc este considerat Inima Indiei. 
L-am simţit profund spiritual. Sadhana noastră a fost mult înălţată prin realizarea ei acolo. De altfel, există o reţea de temple, de locuri de putere, cum spune el, în întreaga Indie, iar acel templu este inima lor. Când am ajuns la Rajkumar, după o verificare energetică, fiecare dintre noi a primit o mantra cu care a lucrat 4-6 ore pe zi, după cum i s-a indicat, la ore precise, timp de 3 zile. Ne-a făcut fiecăruia un ritual foarte puternic de purificare folosind plante, amestecate cu alte substanţe, puse pe tot corpul. Am rămas cu ele pe noi mai mult de o oră, timp în care Rajkumar a citit neîntrerupt mantre dintr-un tratat străvechi tantric şi am făcut împreună mudrele speciale pe care le implică acest ritual.
Iniţierea tradiţională
Mantrele care se dau sunt alese conform tradiţiei, ţinându-se cont şi de numele fiecăruia. Există tabele cu grade de compatibilitate între prima literă a numelui unei persoane şi diferitele foneme sanskrite cu care începe o mantră. Astfel, dacă un învăţător nu cunoaşte cum se alege o mantră, poate, din ignoranţă, să dea mantra lui Shiva, de exemplu, cuiva căruia nu-i este benefică la început. Este vorba aici de prima mantră pe care o primeşte un om. Apoi, bineînţeles, el poate să lucreze cu toate cele benefice. Am primit de la Rajkumar această modalitate de cunoaştere a primei mantre în care se poate da o iniţiere. După cele 3 zile, a urmat iniţierea propriu zisă.
La această iniţiere s-a urmat întocmai ritualul tantric tradiţional, cel care dă iniţiatului forţă şi eficienţă, de scriere a mantrei pe limbă, apoi pe o frunză de betel ce este înghiţită ulterior etc. Această iniţiere rămâne ca o pecete profundă în fiinţa ta. În ultima seară am făcut şi un ritual al focului, cel prin care mantrele primite şi-au amplificat puterea în noi. A durat mai multe ore. 
În afară de forţa conferită în plus iniţierii pe care o primisem, acest ritual am simţit că a creat şi o legătură între noi, cei care am participat – ca aceea a unei frăţii spirituale. Prin iniţierea primită de la Rajkumar am înţeles ce înseamnă o iniţiere autentică, tradiţională, făcută de un om care la rândul lui a primit-o pe o linie iniţiatică străveche. Atât cu mine, cât şi cu Claudiu, Rajkumar a fost foarte darnic. Ne-a învăţat foarte multe în scurt timp, ne-a permis să facem iniţieri în mantre importante, ne-a dat iniţierea focului, ne-a învăţat cum să pregătim şi să facem o Yajna (ritualul focului) şi altele ce vor ajuta foarte mult la răspândirea învăţăturii tantrice tradiţionale, venită pe o linie autentică şi în România. Avem posibilitatea să îl sunăm, să ne sfătuim cu el, dar deja ceea ce ne-a dat este foarte mult şi valoros. Ne-am întors cu caietele pline de mantre şi explicaţii referitoare la Marile Puteri Cosmice, centri de forţă, nadiuri, utilizarea tradiţională pe sol a yantrelor (diagramelor energetice) etc. Vom lucra în cadrul centrului Kamala cu fiecare aspect al centrilor de forţă, pe petale energetice, cu diferitele manifestări ale Marilor Puteri Cosmice, vom folosi yantrele lor tradiţionale (eliminând erorile)… şi multe alte lucruri ce pe noi ne-au încântat şi ne-au deschis o perspectivă plină de lumină. În situaţia unor boli mai grave, prin siddhi-ul pe care îl are, Rajkumar poate să indice metode de vindecare. Am apreciat la el faptul că este sincer, umil, modest, foarte prietenos şi cald. Pe cei care îi sunt discipoli îi tratează ca pe membri ai familiei. Fără să se laude cu ceea ce ştie şi poate, Rajkumar e un om ce respectă tradiţia şi în primul rând prin aceasta învăţătura transmisă de el poate să ajute foarte mult. De aceea apreciem învăţăturile primite de la el şi deschiderea oferită spre Tantra shastra.
Acasă
M-am întors în ţară cu multă bucurie. India este într-adevăr plină de spiritualitate, frumuseţe, forţă. Indienii ştiu să mediteze şi sunt oameni profund credincioşi. Avem de învăţat de la ei, de la tradiţia spirituală a lor, care prin noi înşine devine a noastră.
India, cu toată splendoarea ei, ne aşteaptă să împlinim menirea existenţei noastre. Din Inima Indiei în Inima noastră regăsim fericirea.
SimonaTrandafir
TANTRA MAHA VIDYA 