Arhive pe etichete: Dumnezeu

Chemarea Inimii Spirituale

Apropierea de o școală spirituală se produce când sufletul tău te cheamă spre o mai mare profunzime a vieții. Atât de mult timp ai repetat aceleași jocuri, gânduri, dorințe… Nu e momentul să trăiești mai aproape de Inima ta? Nu ar fi bine să te deschizi față de misterul adânc al ființării, dincolo de orice limitări sau iluzii?

Yoga este o tradiție spirituală străveche care ne poate oferi modalități de transformare, de înțelegere a vieții și chiar de regăsire a celui mai sacru tărâm interior – acela al purei conștiințe. Ea este structurată de mii de ani ca o cale sigură de evoluție și cunoaștere. Și în primul rând ea ne ajută să contemplăm frumusețea adâncă a Inimii noastre.

Hridaya Yoga este chiar Yoga Inimii Spirituale, esența pură a ființei. Alături de procedeele prin care corpul fizic este însănătoșit, există metode de a readuce armonia în întreaga viață și de a înțelege sensul existenței noastre, rostul ei, minunea ei. Meditația este fundamentală pentru a ne cunoaște cu adevărat și pentru a trăi în armonia sublimă a Totului.

La baza sistemului hridaya este filozofia non-dualismului, a unității divine. Cunoașterea centrilor energetici importanți ai ființei, a energiilor care ne construiesc în fiecare clipă reprezintă doar primii pași. Mai departe, lumina interioară înflorește atât de mult, încât fericirea adusă de practicile superioare ne umple întreaga viață.

Așa că, acum începem la Centrul Kamala o nouă serie de cursuri de hriadya yoga pentru sufletul tău, pentru fericirea de a fi liber… Pentru detalii citiți pe kamala.ro. Pentru înscrieri : 0731324239 pentru București și 0731324241 pentru Brașov.

Fie ca freamătul sacru al Inimii Spirituale să ne lumineze viața!

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi, Yoga

Înţelepciunea în tantra – energie şi conştiinţă

Cele zece Maha Vidya (Mari Înţelepciuni) sunt totodată energii fundamentale ale manifestării. Tot ceea ce există este creat de ele, pătruns de ele,  susţinut de ele.  În hridaya yoga ele sunt cunoscute şi ca energii ale Inimii Spirituale.

Fiind energii prezente peste tot, în toate lumile ca şi în fiecare om, ele sunt inerente vieţii. Prin ele evoluăm, ne transformăm, fie că ştim cum se numesc, sau nu ştim.  Cu atât mai mult însă, cunoscând modul în care acţionează vom putea să le folosim în evoluţia noastră.

Fiecare dintre maha vidya este caracterizată de mantre, yantre şi are reprezentări iconografice pline de simboluri. Văzute, dintr-o perpectivă umană, şi ca aspecte ale Mamei Divine, ele sunt adorate în consecinţă.  De maha vidya te poţi apropia fie pornind de la reprezentarea lor, fie folosind mantrele , yantrele sau alte metode ce ţin de caracteristicile specifice.

Ramakrishna

Ramakrishna

Ramakrishna

Unul din cei mai mari yoghini cunoscuţi – Ramakrishna, a atins realizarea supremă prin graţia uneia dintre maha vidya, numită Kali. Aceasta este eternitatea care în lumea noastră este simţită ca timp.  E totodată forţa aspiraţiei spirituale, forţa transformării pe toate planurile. Iată ce spunea el despre Kali:

„Mama Divină mi-a revelat în templul lui Kali că Ea este totul. Ea mi-a arătat că totul este plin de Conştiinţă Divină. Imaginea ei era Conştiinţă, altarul era Conştiinţă, vasele cu apă sfinţită erau Conştiinţă, pragul uşii era Conştiinţă, podeaua de marmură era Conştiinţă – totul atunci mi s-a revelat ca fiind Conştiinţă. Percepeam atunci absolut totul, toate lucrurile, toate fiinţele ca fiind îmbibate de o copleşitoare fericire ce revebera în întregul univers. Fericirea purei existenţe, a purei conştiinţe şi a putea beatitudini cosmice. Am văzut apoi un răufăcător în faţa templului lui Kali, dar am realizat extaziat că percepeam chiar şi în el, vibrând, puterea Mamei Divine.”

„Mă simţeam de parcă inima îmi era stoarsă ca un prosop ud. Eram copleşit de o imensă nelinişte şi teamă că poate nu-mi era mie dat să o realizez pe Kali în această viaţă. Simţeam că nu mai pot să suport nici o clipă separarea de Ea. Dintr-odată însă, Mama cea binecuvântată mi s-a revelat.

Kali

Instantaneu clădirile cu diversele lor părţi componente, templul şi toate celelalte lucruri şi fiinţe au dispărut privirii mele nelăsând nici măcar o urmă, şi în locul lor nu mai vedeam decât un infinit, extraordinar ocean strălucitor de Conştiinţă. Oricât de departe putea privi ochiul, valurile orbitoare ale acestui Ocean de lumină se năpusteau asupra mea din toate părţile cu un zgomot teribil şi în final au ajuns să mă cuprindă cu totul! Extaziat, nu îmi mai puteam relua respiraţi

a. Eram inundat şi copleşit de această precipitare extatică şi am căzut atunci la sol, intrând în starea de Conştiinţă Cosmică.

Ce s-a petrecut în timpul acesta în lumea exterioară nu ştiu; dar ceea ce pot spune este că în mine era un continuu şi imens şuvoi de fericire nediluată, mereu reînnoită şi simţeam în toată fiinţa mea prezenţa Divinei Mame Kali.”

Dar, fiecare om poate să parcurgă drumul ghidat de oricare dintre maha vidya. Importantă este deschiderea inimii şi hotărârea, practica şi perseverenţa.

Toţi putem trăi ca Ramakrishna. De ce nu?

Scrie un comentariu

Din categoria Articole, Tantra Shastra

Kamalatmika – încununarea noastră

Există o nesfârşită dorinţă de libertate şi de fericire în fiecare om. Este uşor de înţeles de ce este nesfârşită… ea tinde să cuprindă nefârşitul. De multe ori vrem să ne depăşim limitele şi intrăm în tărâmul viselor, ne construim propriile poveşti de viaţă sau de iubire şi cu speranţe inepuizabile ardem interior pentru a ne transforma în viaţa în eternitate. Toate acestea se văd în toate planurile vieţii: oamenii vor să exploreze necunoscutul, să-şi crească puterea de influenţă, să se expansioneze în spaţiu, în timp…

Libertatea ca şi fericirea se găsesc în conştiinţă. Altfel ele sunt limitate, parţiale şi pentru că se manifestă într-un domeniu limitat şi pentru că nimic din această lume, nici un fel de avere sau relaţie nu poate aduce împlinirea deplină pe care o cauţi.

Această împlinire o simţi ca pe o încununare a tot ceea ce eşti, ca pe o sărbătoare ce se întinde de la domeniul sacrului la cel al vieţii obişnuite şi poartă numele de Kamalatmika. Ea este înţelepciunea, Maha Vidya, ce te conduce la sărbătoarea existenţei, a fericirii, a frumuseţii, a iubirii.

Este splendoarea divină, dar şi a naturii, a sufletului, a omului.

În seminariile precedente de Tantra shastra am învăţat despre alte aspecte ale Înţelepciunii. Am străbătut împreună domeniile vaste ale conştiinţei aşa cum se reflectă ea prin nouă dintre razele ei şi am ajuns la a zecea – Kamala. Am ajuns la sărbătoarea din finalul oricărui drum frumos, am ajuns la culegerea fructelor dulci ale grădinii Maha Vidya.

Timpul este acum simţit în adevărata lui dimensiune – cea a eternităţii prin graţia lui Kali.

Conştienţa şi compasiunea sunt trezite prin graţia lui Tara.

Iubirea fundamentală ce menţine întreaga creaţie ne face să vibrăm până în adâncul sufletului prin graţia lui Tripura Sundari.

Cunoaşterea este deschisă spre desăvârşire prin graţia lui Bhuvaneshvari.

Focul ardent al lui Tripura Bhairavi ne purifică viaţa şi perspectiva spirituală.

Chinnamasta ne umple de curajul necesar unei evoluţii nestăvilite.

Dhumavati ne oferă pacea vidului beatific.

Fascinaţia ce izvorăşte din Inima Spirituală ne ghidează calea spre desăvârşire prin forţa lui Bagalamukhi.

Natura întreagă participă la armonia vieţii noastre prin graţia lui Matangi.

Kamalatmika ne va binecuvânta acum stabilizarea acestor înţelepciuni în noi şi ne va arăta cum poate fi trăită viaţa în belşug, fericire şi iubire, ca o nesfârşită sărbătoare.

La seminarul din 22-24 iunie de la Centrul de Meditaţie Kamala pot participa şi cei care nu au mai fost la alte seminarii.

Inscrieri la Veronica: 0731.32.42.41

Un comentariu

Din categoria Anunturi, Tantra Shastra

Yoga Inimii pentru Inima ta

Hridaya Yoga este yoga prin care iţi reamintesti de Inima ta, este Yoga Inimii Spirituale

Şi ce este yoga? Comuniunea cu tot ceea ce este înălţător, luminos şi plin de iubire. Tot ceea ce ai simţit vreodată că este important pentru tine, tot ceea ce ai trăit ca fiind frumos, toată splendoarea pe care o simţi în momentele de contemplare poţi să le regăseşti în tine însuţi. Nimic nu a murit acolo. Frumuseţea este vie, idealurile tale sunt vii şi lipsite de orice umbră. Mergi spre ele cu încredere. Recheamă-le iar şi iar. Hridaya yoga poate să te înveţe câţiva paşi spre Inima ta. De ce să nu te duci unde îţi sunt visle şi credinţele? De ce să nu te topeşti în serenitatea din adâncul tău? Regăsind toate acestea vei vedea cu alţi ochi lumea, oamenii , prietenii. Îi vei vedea cu ochii Inimii pe cei din jur şi vei şti să te apropii de ei, să-i ajuţi. Astfel înţelegi că aceeaşi Inimă freamătă în ei ca şi în tine, vei iubi această Inimă. 

Căutarea de Sine se deschide către noi prin mai multe raze, fiecare o cale ce te duce Acasa. Hridaya yoga este o cale pură în care instrumentele exterioare, iluziile ce iţi pot da stări, dar nu realizări – nu există. Dezbrăcată de trucuri, fie ele şi pline de intenţii bune, yoga rămâne în esenţa ei. Tu cu Tine însuţi. O mare mistică pe nume Lalla ajungând în Inima Spirituală spunea: ”Acelaşi Dumnezeu se uneşte cu acelaşi Dumnezeu.”

Şi acum o mică completare: în timp ce scriam aceste rânduri am primit un mesaj pe telefon de la o instituţie oarecare, mesaj dintre cele care se trimit automat la mii de oameni. Spunea… ”Inima ta contează. Ai grijă de ea…”. Sincronicitate? Eu am simţit aceasta ca o participare a Universului la ceea ce facem noi la Centrul Kamala, ca pe un îndemn extraordinar, venit să-mi şoptească un profund adevăr. 

Scrie un comentariu

Din categoria Articole

Din înţelepciunea lui Rumi

Sunt un atom;

Tu eşti pentru mine

precum chipul Soarelui.

Sunt bolnav de iubire

şi Tu eşti leacul pentru mine.

Fără aripi, fără podoabe,

Zbor căutându-te pe Tine.

Am devenit o petală de trandafir

şi Tu eşti vântul pentru mine.

Ia-mă cu Tine în zbor!

Scrie un comentariu

Din categoria Articole

Invitaţie la retragere în Inima ta

Retragerea hridaya de meditaţii pentru revelarea Inimii Spirituale (atman) va avea loc la Centrul de Meditaţie Kamala în perioada 6-8 aprilie 2012.

Unul din cei mari mari yoghini cunoscuţi, Ramakrishna recomanda să te retragi pentru a medita 3 luni pe an, sau trei săptămâni sau dacă nu, măcar trei zile.

Programul va începe vineri ora 17. De vineri seara până la terminarea retragerii, duminică seara, toti participanţii vor respecta mauna (nu vor vorbi), aşa cum se recomanda în toate tradiţiile contemplative, în isihasm, pentru a crea premisele unei bune interiorizări.

Mâncarea va fi lacto-vegetariană, nu se vor consuma: carne, alcool, tutun, cafea.

Cei care doresc să se regăsească pe ei înşişi, să se liniştească, să întrerupă curgerea agitată a vieţii cu o oază de pace şi spiritualitate pot participa, chiar dacă nu au mai practicat meditaţia sau yoga.

În cadrul acestei retrageri vor fi meditatii, recomandări, metode şi elemente practice, meditaţii cu directă îndrumare, conferinţe cu diferite teme, printre care:

– Metoda de introspecţie a lui Ramana Maharishi folosind întrebarea “Cine sunt Eu?”;

–  Freamătul mistic (spanda), conştiinţa martor, resorbţia sentimentului “Eu” în sursa sa, despre conţinutul şi calitatea minţii, iubirea pură ca expresie a conştiinţei unităţii, tăcerea ca substrat al existenţei.

Adâncirea în meditaţie, folosind două metode din tradiţia Mahamudra: “prinderea minţii agitate” şi “stabilizarea minţii în starea de linişte”;

– Cele patru etape fundamentale în procesul Revelării Inimii Spirituale;

-Tehnici de liniştire a minţii folosind controlul respiraţiei;

– Principiile fundamentale de transformare spirituala în Advaita Vedanta.

– Metode de a translata de la conştiinţa individuală la Conştiinţa Unitaţii Divine.

-Minunarea faţă de frumuseţea Inimii Spirituale.

Retragerea se va termina cu împărtăşirea experienţelor şi discuţii pe baza temelor prezentate.

Înscrieri la telefon: 0731324241 sau la adresa: contact@kamala.ro

Scrie un comentariu

Din categoria Anunturi

Din învăţătura lui Rumi (2)

Cum ai putea găsi perla doar uitându-te la mare?

Dacă o cauţi, fii un căutător adevărat:

scufundătorul trebuie să aibă câteva calităţi –

să îşi încredinţeze viaţa în mâna Prietenului,

să îşi oprească respiraţia şi

să se arunce cu capul înainte.

–-

Diferenţa dintre păsări

şi omul înţelept este aceea că

păsările zboară cu propriile lor aripi

într-o singură direcţie

în timp ce oamenii înţelepţi zboară

în toate direcţiile pe aripile aspiraţiilor lor.

––

Să devii ca zăpada topită;

să te speli de tine însuţi.

Cu iubire vocea ta interioară

va găsi un limbaj

care creşte ca un crin

tăcut în inimă.

––

Chiar dacă nu eşti un căutător,

Totuşi urmează-ne, continuă să cauţi împreună cu noi.

Chiar dacă nu ştii cum

să cânţi şi cum să te joci,

vei deveni şi tu ca noi;

împreună cu noi vei începe să cânţi şi să dansezi.

Chiar dacă eşti Qarun, cel mai bogat dintre regi,

când te îndrăgosteşti

devii un cerşetor.

Deşi eşti sultan, ca şi noi vei deveni un sclav.

O lumânare a acestei adunări

este mai valoroasă decât o sută de lumânări;

lumina ei este la fel de mare.

Şi dacă eşti viu şi dacă eşti mort

Te vei întoarce la viaţă cu noi.

Dezleagă-ţi picioarele.

Arată-mi grădina de trandafiri –

râzi cu întreaga ta fiinţă,

ca un trandafir, ca noi.

Pune-ţi mantia pentru un moment

şi priveşte-i pe cei care au inimile vii.

Apoi, aruncă-ţi hainele bogate

şi acoperă-te cu un giulgiu, ca noi.

Când o sămânţă cade pe pământ,

creşte şi devine un copac:

dacă înţelegi aceste simboluri,

ne vei urma, şi vei cădea la pământ, ca noi.

Shams al lui Dumnezeu spune

bobocului inimii:

Dacă ochii tăi sunt deschişi

vei vedea lucrurile

preţuind mai mult vederea.

Scrie un comentariu

Din categoria Articole

Compasiune în ziua de Crăciun

Compasiunea este o trăire foarte profundă şi totodată o acţiune plină de iubire. Prin înţelegerea ei oamenii se pot ridica deasupra egoismului, limitelor personalităţii, pot ieşi de sub incidenţa destinului de suferinţă. Şi aceasta deoarece a fi de ajutor unei alte fiinţe, fie om, plantă sau animal, este în primul rând o apropiere de tine însuţi. Nu poţi să fii compasiv dacă nu îţi laşi sufletul să vorbească şi să îţi ghideze acţiunile. Nu poţi cu adevărat scoate un om din suferinţă dacă nu îi arăţi o cale a Inimii pe care să poată merge aşa încât niciodată durerea să nu-l mai atingă. Şi chiar dacă toate acestea sunt doar în mugure, şi nu le poţi exprima deplin, este importantă intenţia ta şi faptul că faci ceva pentru o altă fiinţă şi îţi pui în acea acţiune întreaga iubire. Dacă ceea ce faci poartă pecetea sincerităţii, a compasiunii, a iubirii, atunci poţi fi sigur că darul este primit. Este în primul rând primit de Dumnezeu.

Dacă te simţi neajutorat tu însuţi şi te întrebi cum ai putea să mai faci ceva şi pentru alţii…. Rosteşte în gând o rugăciune pentru oameni, pentru fericire. Dacă poţi să ierţi ceea ce n-ai iertat încă, dacă poţi trimite gânduri bune celor pe care nici să-i priveşti nu vroiai… deja ai început să îti trezeşti compasiunea. Sigur, calea e mai lungă. Dar primii paşi, chiar şovăielnici, sunt cei care deschid drumul. Mergi apoi mai departe, fă-ţi viaţa ta mai frumoasă, înfloreşte-o cu iubire şi bucurie şi vei vedea că rugăciunile tale sau meditaţiile făcute pentru ceilalţi încep să îmbogăţească tot mai mult şi alte vieţi. Uneori, nu vei şti cât bine ai adus altora. Te poţi ruga sau poţi medita pentru cei din Afganistan, sau Somalia. Nu o să cunoşti probabil pe nimeni din acele ţări. Dar, fii sigur că gândurile tale, tot ceea ce ai transmis din Inimă a ajuns acolo unde era cel mai mult nevoie. Chiar fără ca tu să ştii. Există legi superioare, ale unor planuri mai înalte, care au grijă de toate acestea.

Spuneam că fiind compasiv ieşi tu însuţi din suferinţă. Acest lucru este adevărat. Gândeşte-te la o poezie frumoasă, care te-a impresionat, te-a făcut să zâmbeşti. O spui unui prieten, acesta trăieşte aceeaşi emoţie şi tu din nou, împreună cu el zâmbeşti. Ai zâmbit de două ori, nu e aşa?

Exemplul este foarte simplu, dar la fel se întâmplă şi cu lucrurile mai mari, mai puternice, mai ample. Te transformi făcând un bine, rugându-te pentru ceilalţi, meditând.

Sigur că există printre noi oameni care au şi mijloace materiale pentru a veni în ajutorul altora. De fiecare dată şi ei să-şi însoţească darul fizic cu cel sufletesc.

Mai este un secret… Să nu aştepţi nimic în schimb!

În tradiţia tantrică, Maha Vidya numită Tara este cea care ne inspiră compasiunea şi forţa de a fi conştienţi. Cei care au iniţierea în această Mare Înţelepciune a Tarei, pot folosi meditaţia specifică pentru dezvoltarea compasiunii, pentru trăirea ei.

Tara este Steaua Călăuzitoare. Când ea se aprinde în sufletul unui om, acesta poate la rândul său să îi transmită mai departe lumina, iubirea.

Pe 25 Decembrie sărbătorim naşterea lui Iisus. Mesajul său cel mai important este acela al iubirii. ”Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Ceea ce ai vrea pentru tine, doreşte-i celuilalt, cu toată iubirea. Ceea ce ai vrea să ţi se dăruiască, dăruieşte mai întâi tu, cu toată iubirea.

Crăciun fericit, trăit adânc în Inimă!

 

Un comentariu

Din categoria Articole

Maha Vidya este lotusul Înţelepciunii cu zece petale

Înţelegerea sistemului străvechi Maha Vidya este sinonimă cu transformarea vieţii şi cunoaşterea de sine.

Maha Vidya caracterizează totodată foarte bine esenţa tantrei – acea cuprindere a întregii existenţe, recunoaşterea frumuseţii şi a armoniei, iubirea a tot şi aducerea totului în Inima Spirituală. Chiar şi aspectele umbrite de suferinţă îşi găsesc locul în perspectiva unificatoare din Maha Vidya.

Imaginaţi-vă în centrul unei flori, locul de unde pornesc petalele colorate, parfumate, încântătoare. Acela este Sinele, cel din care sunt emanate energiile universului şi care creează astfel splendoarea Creaţiei. Acele energii ale sale sunt Cele Zece Maha Vidya, cele zece raze ale Înţelepciunii Supreme. Desfăşurarea lor dă viaţă lumilor, le susţine, le resoarbe în nemanifestare la sfârşitul ciclurilor.

Dar, în acelaşi timp fiecare petală a Înţelepciunii este ea însăşi o altă floare, un alt lotus cu caracteristicile sale proprii.

Fiecare Maha Vidya exprimă o realitate fundamentală care guvernează o gamă complexă de energii. De exemplu, Bhuvaneshvari este cunoaşterea prin care se creează lumile, este spaţiul nesfârşit în care totul există, este dimensiunea interioară a Inimii care cuprinde totul. Kali este eternitatea în care universul există, timpul ce consumă efemeritatea, energia transformatoare şi aşa mai departe.

Toate acestea ne menţin în viaţă pe noi cât şi întregul univers. Trăim în timp şi spaţiu, aspirăm către cunoaştere, ne simţim părtaşi la eternitatea divină. Totul se reflectă în noi şi noi influenţăm totul prin ceea ce suntem, gândim, dorim.

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra

Faţă în faţă cu minunea prin Bagalamukhi

Bagalamukhi e un alt aspect al formei teribile a lui Kali, fiind puterea de a opri, paraliza sau neutraliza, Sthambhana Shakti. Ea este energia lui Kali care se manifestă ca o armă invincibilă . Dar această armă işi are forţa într-o mantra şi în lumina divină. Ea nu este doar o armă a puterii, ci una a frumuseţii.

Prin Bagalamukhi, este posibil să ne oprim mişcarea în timp şi spaţiu şi să intrăm în infinit şi etern.

Bagalamukhi mai e numită Pitambaradevi sau Brahmastra Rupini pentru că ea transformă fiecare lucru în opusul lui. În momentul liniştit dintre dualităţi, ea ne permite să le transcendem. A vedea eşecul ascuns în succes, moartea ascunsă în viaţă sau bucuria ascunsă în tristeţe sunt modalităţi de a contacta realitatea ei. Bagalamukhi e prezenţa secretă a opuşilor în care fiecare lucru e dizolvat înapoi în Nefiinţă.

Bagalamukhi este una din Dasha Maha Vidya, una din cele Zece Mari Înţelepciuni divine. Puja ei e realizată conform ritualului tantric, pentru a înfrânge duşmanii. Nu numai că micşorează puterea inamicilor, dar crează un mediu în care ei devin neajutoraţi. Prin duşmani înţelegem în primul rând orgoliul, egoismul, ignoranţa.

Înţelepţii tantrici afirmă că a realiza Bagalamukhi sadhana e una din marile realizări din viaţă, pentru că atunci când începi să o faci e simbolul faptului că te afli pe calea cea bună în viaţă, care este cunoaşterea  Inimii spirituale sau eliberarea, Moksha.

 Ea reprezintă cunoaşterea prin care în timp toate lucrurile devin opusul lor . Punctul nemişcat dintre dualităţi. Prezenţa secretă a opusului.

Locul ei în corp e indra-yoni, palatul moale, punctul aflat la mijloc între simţurile ochilor, urechilor, nasului şi limbii.

Vajranatha şi alţi practicanţi Dhogchen susţin că plasarea limbii pe palatul moale e o cheie în multe exerciţii de Tantra Tibetană.

Bagalamukhi e vizualizată ca fiind aşezată pe un tron de aur şi înconjurată de lotuşi galbeni. Ea este uimirea, minunarea, fascinaţia pe care o trăim deseori în faţa frumuseţii. Dorinţa oamenilor de a vedea minuni este o manifestare directă a lui Bagala. Simţim, inutim că viaţa ne este mult mai intensă dacă suntem în preajma miracolelor. Dar, ar putea unii înteba, există aşa ceva? Bagala le-ar răspunde cu multă forţă: ”Există!”.  Gândiţi-vă la prima bătaie de inimă a bebeluşului, la felul în care gândurile apar, la faptul incredibil că plantele se hrănesc cu lumină… la tot ceea ce v-a mişcat sufletul vreodată. Există minuni !

Forţa plină de înţelepciune a lui Bagalamukhi ne deschide poarta spre Inima noastră prin acele momente de hiat, de suspendare dintre două respiraţii, două gânduri, prin acele încremeniri pe care le trăim faţă în faţă cu frumuseţea.

La seminarul consacrat ei, care a avut loc la Centrul de meditaţie şi yoga Kamala, participanţii s-au întâlnit cu aceste realităţi care le-au retrezit dorul de cea mai profundă minune – aceea a Sinelui.

Scrie un comentariu

Din categoria Tantra Shastra